Mănăstirea Caraiman din Buștenio, județul Prahova

Când te îndrepți spre telecabina din Bușteni, dacă faci la stânga pe o cărare pietruită pe alocuri și însemnată cu o icoană, vei ajunge într-o oază de liniște și lumină, binecuvântată de Crucea Eroilor Neamului, care veghează pe Vârful Caraiman. Aici a ridicat părintele Gherontie Puiu o mănăstire, în urma unui vis în care Maica Domnului i-a dat misie sfântă să deschidă o poartă spre cer lângă un brad cu șase ramuri.

Manastirea-Caraiman-din-BusteniMănăstirea ortodoxă Caraiman, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci“, a fost înființată în anul 1998, la inițiativa părintelui Gherontie Puiu, iar construcția s-a finalizat, cu sprijinul credincioșilor, în septembrie 2014. Istoria acestui locaș sfânt este strâns legată de povestea ctitorului principal, preotul Gherontie Puiu. După cum povestea acesta, a fost crezut mort la naștere, în 1933, de către medici, dar a fost salvat de o femeie din localitatea Todirești. La câțiva ani a început să îi apară în vise Maica Domnului, care l-a îndrumat spre calea mănăstirii, iar tânărul Gheorghe Puiu și-a găsit sălaș în Mănăstirea Neamțului, unde a rămas până în anul 1959. Atunci, ca urmare a Decretului 410, Securitatea, împreună cu reprezentanții Departamentului Cultelor, a organizat o campanie de verificare a tuturor mănăstirilor, urmând ca aceia care îndeplineau criteriile de excludere să fie izgoniți.

Mănăstirea Caraiman este situată într-o oază de liniște și lumină.

Fratele Gherontie Puiu a fugit, dar a fost prins ulterior și închis în lagărul din Periprava, fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. A reușit să evadeze și, îndrumat de aceeași apariție a Maicii Domnului, a urcat pe platoul Munților Bucegi, unde a petrecut 10 ani în post și rugăciune, abia după 1989 reușind să revină la Mănăstirea Neamț. În 1995 a suferit un accident vascular cerebral și o nouă apariție a figurii sfinte i-a dat putere să trăiască pentru a-și îndeplini misiunea. Părintele Gherontie Puiu și-a dedicat următorii ani construirii Mănăstirii Caraiman, aceasta fiind foarte căutată de cei care vor să-și găsească liniștea într-o poiană înconjurată de brzi.
Credincioșii care doresc să participe la sfintele slujbe și să petreacă mai mult timp la Mănăstirea Caraiman pot dispune de 100 de locuri de cazare, împărțite în trei aripi de clădire. De asemenea, în cadrul lăcașului funcționează Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce și tot aici se pot organiza conferințe, traininguri și diverse evenimente cultu­ral-educative.

Lasă un comentariu...

*