Crucea de pe Caraiman din Bușteni, județul Prahova

Ne-au lăsat Regina Maria și Regele Ferdinand I moștenire, sus, pe Vârful Caraiman, o cruce care îmbrățișează Valea Prahovei cu mâini din oțel, ca să nu-i uităm pe cei căzuți în Primul Război Mondial. Și au numit-o Crucea Eroilor Neamului, iar de la poalele muntelui, din Bușteni, românii o privesc cu drag și povestesc celor neștiutori că aceea este Crucea Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume așezată pe un vârf de munte.

Crucea-Caraiman-din-BusteniMonumentul a fost construit între anii 1926 și 1928, din traverse metalice aduse în care trase de boi din gara Sinaia sau cu funicularul fabricii de hârtie a fraților Schiel din Bușteni. Au ajutat localnicii, muncitorii de la Direcția de Poduri și batalionul de vânători de munte din Sinaia, iar Regina Maria, al cărei vis se spune că a îndemnat-o să înalțe crucea pe Bucegii stropiți cu sânge în război, a urmărit lucrările îndeaproape. Proiectul construcției a fost realizat de arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu, iar în 1930 i-a fost adăugat un soclu din beton.
Dimensiunile Crucii de pe Caraiman sunt impresionante: 28 de metri are crucea în înălțime, 39,3 metri cu tot cu soclu, iar brațele măsoară câte 7 metri fiecare. Este amplasată pe al doilea vârf al Caraimanului, pentru o vizibilitate cât mai mare, la altitudinea de peste 2.291 de metri, și există destul de multe trasee care vă aduc în preajma tulburătorului monument, cel mai ușor fiind cel cu telecabina, care face legătura Bușteni-Babele, iar cel mai greu este traseul prin Valea Jepilor Mici.

Lasă un comentariu...

*